În vizită la MNAR, filmul unui parcurs ghidat.
La invitația directorului Muzeului Național de Artă al României Călin Stegerean, Membrii asociației noastre au vizitat, în cadrul unui tur ghidat, Galeria de Artă Europeană unde le-au fost prezentate câteva lucrări emblematice ale artei europene, aflate în colecția permanentă a Muzeului.
Lucrările comentate au relevat acele valori considerate esențiale pentru societatea actuală: libertatea, toleranța, egalitatea, dreptatea și solidaritatea.
Am stat de vorbă la finalul acestui parcurs ghidat cu câțiva dintre membrii asociației prezenți la acest tur ghidat pentru a afla ce înseamnă pentru fiecare rolul asociației, dar și implicarea lor în activitățile desfășurate în folosul vizitatorilor Muzeului.
Vă invităm să descoperiți câteva dintre gândurile unora dintre membrii Asociației despre rolul acesteia și acțiunile concrete făcute în sprijinul celui mai important muzeu de artă din țară, despre cum arta și lucrurile frumoase schimbă lumea, despre educație și emoție artistică și despre universul aparte pe care ți-l deschide Muzeul, deîndată ce i-ai trecut pragul. Nu în ultimul rând, există dorința de a aduce Muzeul Național de Artă cât mai aproape de public, prin activitatea constantă în cadrul rețelelor sociale, pe care vă invităm să le urmăriți ori de câte ori puteți.